La Eden la poarta

Spre cer cararea sta inchisa,
Si  drugi de fier intepeniti in porti...
Tin locului armatele de demoni,
Ce zgaraie cu disperari de morti...

Comorile raman ascunse vesnic,
Gradina verde este pentru ingeri...
Si scarile se reazema pe ziduri,
Ce se inalta-ntruna mii de stanjeni

Flamanzi si insetati ,plangandu-si soarta,
Cersind o lacrima de apa din Eden...
Isi sfasie in disperari camasa,
Cu neputinta unui mort nedemn...

In setea care arde trupuri descarnate,
Nici mila nu-i si nici un ajutor...
Se moare iarasi  arsi in flacari,
Si apa a ramas un vesnic dor...

Vai voua suflete pierdute,
Nici mila nu-i si dragostea-i trecuta...
Pierdut-ati raiul ratacind cararea,
In loc de apa  beti acum cucuta !